Ivan Alekseyevich Bunin a fost primul scriitor rus laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1933 "pentru artisticitatea viguroasă, prin care a dezvoltat tradițiile prozei ruse clasice".

A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să cânte frumusețile naturii, cu simțul rafinat al omului format la țară.

Obține Premiul Pușkin pentru culegerea "Cad frunzele" (1901) - exemplu de perfecționare a formei poetice clasice, proprie marilor maeștri din secolul al XIX-lea. Publică și nuvele timpurii, despre satul sărăcit și conacele decăzute. Face cunoștință cu Gorki care îl susține în încercarea de a colabora cu Editura "Znanie". În povestirile lui se accentuează problematica socială: multe dintre scrierile sale înfățișează destrămarea Rusiei patriarhale, moșierești și țărănești, în condițiile dezvoltării relațiilor capitaliste.